În timpul călătoriei noastre cu buget redus prin sud-estul Asiei am decis să facem un ocol și să mergem în Maldive. Am considerat că o lună petrecută pe o insulă tropicală paradisiacă va fi o experiență de neuitat iar în final nu ne va distruge planul inițial. Plecând de la această idee am organizat o lună în Maldive pe o insulă locală numită Maafushi.
La scurt timp după ce am ajuns aici epidemia de coronavirus a luat amploare iar rețelele de socializare au explodat. Toată situația părea ruptă din filme așa că la început nu i-am acordat prea multă atenție. Ne-am axat pe diverse activități, am făcut excursii și numeroase scufundări. Dar când ziua de plecare a început să se apropie am devenit tot mai speriați așa că am hotărât să ne extindem viza și să-i acordăm lumii timp pentru a trece peste acest virus. Am fi stat încă o lună, iar pentru a compensa puțin bugetul, în loc să ne întoarcem în India am fi zburat direct spre Bangkok, pe 23 martie. Pe parcursul acestei luni am vrut să ne concentrăm pe actualizarea blogului și să explorăm mai mult viața marină a Oceanului Indian.
Fiind în contact cu prietenii noștri din Germania, aceștia au decis să ne viziteze în Maldive, biletul lor de întoarcere fiind tot pe 23 martie. Am fost foarte emoționați și nerăbdători să-i vedem, mai ales că din noiembrie 2019 călătorim singuri prin Asia. Timpul a trecut iar situația provocată de acest virus a luat o întorsătură drastică, devenind tot mai gravă. A început să se răspândească în întreaga lume, afectând și țara noastră de origine (în special Spania). Dar în fine, următoarea noastră destinație era Thailanda. Deci nici o problemă, nu? Ei bine, ba da, problemele au început să apară. Thailanda a decis să suspende acordarea vizei „on arrival” pentru români până în luna septembrie. Nu doar pentru cei care vin din România, fiind o țară afectată, ci pentru toți cetățenii români. Singurul lucru pe care l-am fi putut face era să aplicăm personal pentru viza de turist la Ambasada Thailandei din București. Mai mult decât atât, au adăugat o nouă cerință valabilă pentru amândoi: o adeverință medicală care să specifice faptul că nu suntem infectați cu SARS-CoV-2 prin urmare, că nu avem COVID-19. Cum era să fi zburat din Maldive în România doar pentru a obține viza iar apoi din nou în Asia? În primul rând, era foarte scump. În al doilea rând, într-un moment atât de haotic nimeni nu ne-ar fi putut garanta că putem părăsi România în mai puțin de o săptămână. Așa că am decis să tăiem Thailanda de pe listă și să rămânem în Maldive puțin mai mult.
Pe 17 martie, ora 15:00, guvernul maldivian a emis un comunicat care descrie noile măsuri luate pentru prevenirea răspândirii virusului în Maldive. Acesta a suspendat toate check-in-urile turiștilor în pensiuni sau hoteluri. Cu alte cuvinte, nici o pensiune sau hotel nu mai poate face rezervări, complet interzis. Această regulă s-a aplicat în aceeași zi începând cu ora 18:00. Chiar în acea zi noi am decis să luăm o pauză de la tot ce se întâmplă și să mergem la plajă să ne relaxam fără internet. Seară, ora 20:00, în drum spre pensiune am aflat de la un turist de noua regulă impusă de guvern.
În acel moment, noi știam deja că este foarte posibil să mai rămânem în Maafushi, însă nu-i comunicasem nimănui acest detaliu. Eram deja cazați la o pensiune așa că nu aveam nevoie de un nou check-in ci de o extindere de ședere. Nu știam exact câte nopți vom mai rămâne așa că am decis să ne mai gândim și să vedem ce soluții avem înainte de a confirma extinderea. Atâta timp cât aveam deja o cameră rezervată pensiunea nu va închide. Deci, eram liniștiți.
Insulele au fost închise, ceea ce înseamnă că toate excursiile sunt anulate, nici un transport disponibil pentru a ajunge pe alte insule, guvernul accentuând faptul că localnicii și turiștii să fie la distanță. Putem face o singură mișcare, să plecăm. Iar datorită faptului că sunt foarte puțin turiști rămași, iar contactul dintre localnici și turiști este limitat, singura posibilitate de a ajunge la aeroport este de a închiria o barcă privată iar dacă ai noroc încât unul dintre cei rămași pe insulă să zboare în aceeași zi poți împărți suma totală (150 USD) la câte persoane sunt.
Următoarea zi am aflat că zborul către Germania cu escală în Doha, al prietenilor noștri, a fost anulat. Așadar, aceștia au fost nevoiți să rămână cu noi Maldive. Am luat în considerare diferite alternative atât pentru noi și prietenii noștri dar și numai pentru noi în cazul în care ei ar fi găsit o modalitate de a se întoarce acasă iar noi nu. Din păcate fiecare alternativă care părea realizabilă înceta să mai fie o posibilitate următoare zi. Zborurile au început să se anuleze în fiecare zi, deci rezervarea unui bilet nou nu avea garanția că nu se va anula în următoarele ore. Regulile au început să fie tot mai drastice în toate țările lumii, granițele închise, doar câteva ore de tranzit permise și doar în anumite țări, condițiile vizei schimbate etc. Așa că am decis să ne liniștim și să mai stăm încă două săptămâni în pensiunea în care eram deja cazați.
Dar, după cum am menționat deja, orice alternativă înceta în a mai fi o alternativă când în final ne hotărâsem să o punem în aplicare. Pensiunea în care ne aflam, deja plănuise să închidă pe data de 26 martie. Prin urmare, fără ca nimeni să ne fi anunțat, aceștia hotărâseră că vor închide în următoarele zile iar noi nu putem rămâne acolo pe toată perioada dorită.
Pe rând au început să se închidă tot mai multe companii care organizau excursii sau transport, restaurante, pensiuni, hoteluri… Iar angajații au fost concediați în cele mai multe cazuri. Între timp noi aveam nevoie de un loc în care să stăm însă, nu puteam găsi nici unul deoarece nimeni nu mai putea face o rezervare nouă. Din fericire, patronul unui hotel din apropiere (care după atâta timp pe insulă devenise oarecum prietenul nostru) ne-a ajutat să găsim alte alternative. Una dintre acestea solicita ajutorul pensiunii în care stăteam la acel moment. Știam deja că a obține unele acte de la ei este destul de complicat așa că am preferat să nu ne complicăm și am ales cealaltă variantă. Cea de-a doua variantă însemna intrarea în contact cu departamentul de sănătate din spital și găsirea unei soluții împreună cu aceștia.
Zis și făcut. Am mers la spital și le-am explicat situația în care ne aflăm iar aceștia ne-au pus în contact cu poliția. Au fost foarte amabili, ne-au ascultat povestea, ne-au întrebat mai multe detalii după care au dat câteva telefoane în mai multe părți și de mai multe ori. De asemenea, au luat legătura cu diferite pensiuni iar după aproximativ două ore ne-au spus că ne putem caza oriunde găsim deschis. Iar în cazul în care nu suntem acceptați, să-i spunem proprietarului să sune la poliție iar aceștia îi vor confirma și clarifica situația, noi fiind o excepție. De altfel, următoarea zi toate hotelurile și pensiunile știau că pot face noi rezervări pentru turiștii aflați deja pe insulă.
Ceea ce vă spunem acum pare scurt și se citește repede însă, s-a petrecut într-o săptămână. Am avut o săptămână copleșitoare și plină de stres. Nu ne-am putut bucura 100% de această insulă paradisiacă împreună cu prietenii noștri. În acea seară am luat cina în oraș pe terasa localului nostru preferat care este de asemenea și un hotel. În timp ce dezbăteam în continuare subiectul descris mai sus, proprietara localului ne-a auzit și s-a oferit să ne ajute, iar în final am decis să ne cazăm acolo. Ne-a arătat camerele, care sunt excepționale. Balcon cu vedere la mare, iar micul dejun, cel mai bun de pe toată insula conform multor turiști care i-au trecut pragul. După săptămâna avută și tot stresul, am considerat că merităm să ne relaxăm cât de mult posibil înainte de a vedea ce urmează. Plus că proprietara ne-a asigurat că va ține hotelul deschis pentru noi încă două săptămâni, estimarea noastră până la plecarea de pe insulă.
Am petrecut zilele următoare făcând diferite activități, încercând să ne deconectăm de absolut tot. Am fost la plajă, ne-am trezit devreme pentru a vedea răsăritul, am făcut poze, snorkeling, ne-am amuzat făcând videouri pentru TikTok și am petrecut timp de calitate cu prietenii noștri. Ceea ce nu am știut la început era că la sfârșitul săptămânii prietenii noștri vor pleca acasă. Aceștia au fost informați cu trei zile înainte că zborul lor a fost reprogramat. Am încercat să ne bucurăm de restul săptămânii împreună deși posibilitatea ca zborul să fie din nou anulat era în permanență acolo. Mai mult decât atât, speram ca ei să stea mai mult iar în câteva săptămâni să ne întoarcem acasă împreună.
Ziua de plecare a venit iar zborul nu fusese anulat. Atunci ideea că ei vor pleca iar noi vom rămâne singuri a devenit tot mai reală. În câteva ore urmam să fim din nou doar noi doi. Au avut noroc și au găsit alți cinci turiști care aveau același zbor în acea zi, s-au grupat și au luat împreună o barcă privată pentru care au plătit toți. Sâmbătă ora 17:00 au plecat. Una dintre cele mai triste zile pe care le-am avut în ultimele luni. Ne-am întors la cameră nemotivați și cu lacrimi în ochi. Eram obișnuiți să fim doar noi doi singuri deoarece călătorisem mult înainte. Dar petrecând ultimele două săptămâni cu oameni dragi nouă, zi de zi la intensitate maximă, ne-a făcut să ne atașăm iar separarea a fost grea.
Fără prietenii noștri cu noi, a trebuit să ne gândim ce vom face în continuare și am petrecut două zile căutând posibilități realizabile. Chiar acum stăm pe balcon și scriem această poveste. Briza mării adie ușor, iar sunetul naturii și al insulei pustie răsună în toate colțurile. Ne distragem atenția de la momentul actual pentru a pune cap la cap tot ce s-a întâmplat până acum și ne dăm seama că două luni jumătate au trecut ca vântul.
Acum dezbatem două opțiuni: cea de a încerca să ne întoarcem în Europa sau să stăm mai mult timp în Maafushi și vom vedea ce va urma. Totuși, întoarcerea în Europa este destul de dificilă, ba chiar periculoasă. Guvernul țării noastre natale nu depune nici un efort în a ajuta turiștii (români/spanioli) să se întoarcă din Maldive. Pe de-o parte Andrada nu este acceptată în Spania. Pe cealaltă parte Sergio nu este acceptat în România. Deci și în cazul în care am primi ajutorul guvernului de care altă țări dispun, nu am putea merge împreună. Am putea merge doar în Germania, deoarece am locuit acolo înainte însă, am renunțat la apartament și la locul de muncă pentru a putea călători. Acum nu avem o adresă comună, domiciliul fiind cel de pe pașaport din țara natală. Singurul avantaj este că familia noastră locuiește în continuare în Germania. Membrii familiei au încercat să ne ajute și au contactat diferite instituții din Germania pentru a afla ce soluții avem de a ne întoarce înapoi. Dar se pare că decizia finală îi aparține ofițerului de poliție care ne va întâmpina la graniță când vom ateriza. Dacă faptul că am locuit acolo înainte, că familia noastră locuiește în continuare acolo și am avea unde să stăm, plus că am lucrat acolo, iar asigurarea pe care o avem ne acoperă peste tot, ar fi un motiv suficient pentru a ne lăsa să intrăm, am putea fi împreună cu familia noastră înapoi în Europa. Dar nimeni nu ne poate garanta. Există riscul ca ofițerul de poliție să spună nu, iar atunci n-am putea să intrăm în Germania dar nici să ne întoarcem în Maldive. Am rămâne blocați la granița dintre țări iar singura opțiune ar fi să așteptăm ca guvernul țării natale să ne vină în ajutor. Mai mult decât atât, biletele de zbor sunt incredibil de scumpe, iar versiunea mai „ieftină” a anumitor companii este în final mereu anulată. Maafushi nu are nici un caz de COVID-19, iar oamenii de pe insulă sunt extrem de amabili, inclusiv turiștii spanioli care sunt și ei blocați aici cu noi. Ne ajutăm reciproc iar acest lucru face ca ideea de a rămâne mai mult timp aici să fie mai ușor acceptată.
Văzând toată situația dintr-o altă perspectivă ne dăm seama că nimeni nu ne poate garanta că totul va reveni la normal într-o perioadă scurtă de timp. Aici cheltuim bani zi de zi pentru cazare, nu doar pentru mâncare. Suntem separați de familie și prieteni iar viza noastră expiră la sfârșitul lui aprilie. Este probabil că viza să nu fie o problemă deoarece biroul de imigrări înțelege situația în care ne aflăm iar aceștia vor găsi o soluție favorabilă tuturor. Însă, am rămâne într-o țară străină, pe o insulă în mijlocul oceanului care momentan nu câștigă nici un ban deoarece majoritatea veniturilor economice depind de turism. Mai mult decât atât, totul este importat pe cale marină iar în funcție de evoluția situației importurile se vor opri sau nu. Iar dacă turiștii spanioli rămași pe insulă, ar putea pleca la un moment dat, Andrada nu ar putea merge în Spania, așa că am rămâne aici singuri. Pensiunile ar închide la rândul lor deoarece nu se rentează să țină deschis doar pentru o cameră rezervată.
[UPDATE] În timp ce scriem ultimele rânduri ale acestei povești, suntem informați că zborurile din Maldive pe care le-am luat în considerare au fost anulate până la sfârșitul lui aprilie. Compania aeriană Qatar, cealaltă alternativă (mai scumpă) se pare că a fost anulată. Deci decizia a fost luată pentru noi. Acest lucru a întârziat publicarea acestei povești, dar deja am găsit unde putem sta în următoarea săptămână, hotelul în care ne aflăm fiind închis din data de 6 aprilie. Suntem blocați pe această insulă, mică de 1 km lungime din care jumătate este penitenciarul maldivian, pe o perioadă nedefinită.
Dacă ați ajuns să citiți până aici, probabil vă puteți da seama cât de stresantă este situația aici însă, cu toate acestea suntem bine, sănătoși și asta este cel mai important. Acum că este sigur că nu vom pleca prea curând, ne vom axa pe ceea ce avem în prezent, și vom încerca să scoatem ce-i mai bun din această situație. Suntem triști pentru tot ce se întâmplă în lume și pentru că suntem departe de familia noastră, dar încercăm să fim optimiști și să trimitem energii bune tuturor. Vă vom ține la curent cu ce se va mai întâmpla, și ce vom face. Dacă aveți vreo sugestie sau informație care ne-ar putea ajuta, nu ezitați să ne contactați. Suntem întotdeauna recunoscători pentru orice ajutor primit.